Stai într-un bloc vechi?

Stai într-un bloc vechi? Află cum poți beneficia de reducerea la impozit stabilită de lege

Cei mai mulţi români au primit deja înştiinţările de plată pentru taxele şi impozitele pe care le datorează bugetului local, în anul 2016. Şi mulţi se întreabă dacă, la calcularea sumelor respective, s-a aplicat reducerea de 10, 20 sau 30%, în funcţie de vechimea clădirii. Aşa cum prevede legea şi cum i-a informat ziarul Libertatea în repetate rânduri. Am lămurit lucrurile cu ajutorul Serviciului de presă din cadrul  Primăriei sectorului 2 Bucureşti. Iar răspunsurile le sunt utile tuturor contribuabililor din ţară.

Normativul care stabileşte cum se reduce impozitul pentru clădirile cu ”vârsta” de peste 30 de ani este Legea 227/2015 privind Codul Fiscal (ultima actualizare: Legea nr. 358 din 31 decembrie 2015), Titlul IX (Impozite şi taxe locale), Capitolul II (Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri), art. 457 (Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice).

Ce spune legea

Valoarea impozabilă a clădirii se reduce după cum urmează:

  1. cu 50%, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă
  2. cu 30%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani şi 100 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă
  3. cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.

Reducerea se aplică automat?

”Da, acolo unde proprietarii au declarat anul construirii. Doar în astfel de situaţii s-a calculat automat reducerea generată de vechime”, ne lămureşte Serviciul de presă al Primăriei sectorului 2. Şi completează:

”Formularele privind declararea imobilelor (clădiri) au cuprins întotdeauna câmpuri distincte, care trebuie completate, privind anul construirii (în funcție de care se acordă reducerea privind vechimea) şi data dobândirii”.

Direcţiile de impozite şi taxe nu deţin aceste date?

” Nu există o bază de date gestionată de Direcțiile de impozite si taxe privind vechimea blocurilor”.

Cum procedezi, dacă reducerea nu s-a aplicat?

Pentru a putea verifica dacă reducerea legală s-a aplicat sau nu, trebuie să mergi la Direcţia Impozite şi Taxe. Şi să ai la tine un act care atestă data construirii blocului, pentru eventualitatea în care afli că un astfel de document nu a fost încă depus.

Ai nevoie de cartea tehnică a blocului sau de adeverinţă de la constructor

”În mod normal (în cazul blocurilor), această informaţie se regăseşte în cartea tehică a imobilului. Însă cum foarte puţine asociaţii de proprietari deţin acest document, este mai facilă obţinerea acestei adeverinţe de la constructorul blocului (în general, pentru blocurile vechi este vorba de fostele ICVL-uri: Romconfort, Foişor, Afi – în funcţie de constructorul de la data finalizării blocului). Dacă asociaţia deţine deja, de la firma respectivă, un act care atestă data construirii blocului, este suficient să se depună o copie la Direcţia Impozite şi Taxe locale”.

Reducerea se operează pe loc?

”Da. Depunerea dovezii referitoare la data construirii blocului se operează pe loc.”

sursa: www.libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *