Casa de vacanţă poate aduce bani

Casa de vacanţă poate aduce bani

Cumpărarea primei locuinţe nu poate echivala cu nimic în viaţă. Și, odată ce ați experimentat satisfactia proprietăţii, s-ar putea să fiţi tentaţi să faceţi o nouă investiţie imobiliară.

Ce spuneţi despre un refugiu, un loc în care să vă petreceţi concediul pe îndelete? De fapt, dacă excludem persoanele ce investesc în imobile din oraş, pentru a le închiria, este bine să ştiţi că o a doua mare categorie de investitori se orientează către locuinţele de vacanţă, cu atât mai mult cu cât şi acestea se pot transforma într-o sursă de venit: concediul se întide pe o perioadă scurtă din an, iar în restul timpului locuinţa riscă să rămână nefolosită. Prin urmare, casa de vacanţă poate deveni un loc în care pot veni şi alte persoane să se bucure de timpul liber, evident, contra cost.

Dacă vă gândiţi la posibilitatea achiziţiei unei locuinţe destinate petrecerii timpului liber, sau în cazul în care deţineţi deja un astfel de imobil, treceţi în revistă următoarele variante de lucru, pentru a putea obţine un profit bun, care să vă amortizeze investiţia.

Prospectaţi piaţa locală de închirieri

Aţi crede că acest lucru ar fi evident, dar veţi primi cu surprindere vestea că acest aspect este des trecut cu vederea.

Înainte de a trece efectiv la închirierea locuinţei de vacanţă, verificaţi regulile asociaţiilor de proprietari din localitatea respectivă, precum şi reglementările autorităţilor locale. Şi asta, numai dacă ne gândim la cheltuielile impuse în raport cu numărul de locatari din imobilul respectiv, la plata cheltuielilor legate de habitat, sau la eventualele taxe de staţiune.

În acest sens, luaţi legătura cu o agenţie imobiliară, pentru că este posibil să primiţi ajutor; asiguraţi-vă însă că expertul imobiliar contactat este unul care este familiarizat cu închirierile de vacanţă. S-ar putea să fiţi tentaţi să săriți peste acest pas, pentru că veți vedea alte persoane care deja au închiriat casele lor din apropiere. Dar atenție, dacă ai sărit paşii obligatorii evocaţi mai sus, te-ai putea confrunta cu amenzi considerabile.

Fiţi gata să puneţi la dispoziţie condiţii decente 

Oaspeții plătesc banii câștigați cu greu pentru a sta într-un loc care se deosebeşte fundamental de o cameră de hotel, care seamănă mai mult cu un apartament de bloc.

Asta înseamnă că este responsabilitatea proprietarului de a păstra locul curat și de a gestiona sosirea și plecarea oaspeților, precum și orice alte probleme care apar de-a lungul acestui proces. Și, în timp ce, cu siguranță, puteți gestiona aceste detalii, aţi putea, în egală măsură, să luaţi în calcul încredinţarea acestor sarcini unei persoane calificate, sau de încredere. O mulțime de oameni se pot angaja să facă o astfel de treabă, dar apoi constată că au de lucru mai mult decât au crezut.

Este un loc de muncă destul de solicitant. Puteţi încerca şi serviciile unor firme specializate, însă primiţi cu rezerve oferte de preţ ridicol de mici. Este foarte posibil ca serviciile lor să lase de dorit, personalul să nu fie atent la curăţenie, sau, mai rău, activitatea propriu-zisă să se desfăşoare cu întreruperi, exact în contul banilor ceruţi.

La evaluarea calităţii serviciilor, cereţi patru, sau cinci adrese unde firma se ocupă de menaj şi faceţi vizite inopinate. În acest fel, veţi putea vedea cât de curată este fiecare casă întreţinută, fără a le da șansa de a curăţa în prealabil.

Căutaţi case mobilate, dar nu vă speriaţi de renovări

Multe case de vacanţă se vând mobilate; totuşi, nu vă speriaţi de perspectiva unor schimbări. Nu aruncă nimeni cu banii pe fereastră, dar în momentul în care interiorul este nesănătos, sau piesele de mobilier nu mai au funcţionalitate, luaţi în calcul schimbări majore, pentru că acestea vor crea confort, iar confortul vă va aduce mai mulţi oameni dornici să stea în casa dumneavoastră de vacanţă, şi nu în cea de peste drum.

În acest sens, tapetul bătător la ochi va speria unii cumpărători ai casei de vacanţă la care vă gândiţi; acţionaţi cu spirit practic, cereţi proprietarului un discount în contul lucrărilor de renovare şi apucaţi-vă de treabă. Important este să ajungeţi, în final, la un decor care să vă mulţumească.

Totuşi, în cazul în care priviţi cu hotărâre la perspectiva închirierii acestei locuinţe, gusturile proprii nu mai sunt o regulă. Dimpotrivă, vă veţi alinia la startul unei competiţii antrenante, pentru că veţi constata că au căutare locuinţele cu mai multe dormitoare (destinate să primească simultan două familii), sau veţi vedea că locuinţele din vecinătate, dotate cu terase, sunt mult mai căutate. Ori, în acest caz, banii alocaţi redecorării ar trebui cheltuiţi în favoarea cerinţelor zonei şi mai puţin în raport cu propriile standarde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *