Dacă regizorii filmului „Ziua cârtiței” ar dori să facă și partea a doua, România ar putea înlocui cu succes micul orășel din America.

Pentru cei care nu au văzut filmul, personajul principal trăia în fiecare zi aceleași evenimente, fără să poată schimba nimic.

În 2016, avem un ciudat sentiment de deja vu. Scenariul este aproape identic cu cel din anul 2008.

Se repetă toate greșelile din 2008, dar sperăm că rezultatele vor fi mai bune.

În economie se folosește expresia „garbage in, garbage out ”, cu alte cuvinte dacă luăm decizii stupide nu putem să avem rezultate geniale.

Ca și în 2008, în 2016 România are printre cele mai mari creșteri economice din Europa. Ca și în 2008, această creștere este susținută de un consum emoțional, chiar isteric, determinat de o relaxare fiscală și de creșterea salariilor din mediul bugetar.

Lecția pe care trebuia să o învățăm din anul 2008 este că o creștere emoțională a consumului se poate opri brusc, ducând la o prăbușire la fel de spectaculoasă a economiei.

Ca și în 2008, în 2016 avem an electoral. Policienii au crescut salariile bugetarilor, au scăzut cota de TVA, ducând țara într-o zonă de deficit periculoasă.

În 2010, după doar doi ani de la deciziile politice din 2008, s-au tăiat salariile cu 20% și s-a crescut cota de TVA, pentru că eram pe buza prăpastiei.

Ca și în 2008, în 2016 avem o isterie pe piața imobiliară, declanșată de un cumul de factori: legea darii în plată, posibilă stopare a programului Prima casă, creșterea avansului solicitat de bănci pentru creditele ipotecare.

Știm cu toții ce s-a întâmplat cu piața imobiliară în România. După opt ani de la prăbușirea pieței imobiliare, prețurile sunt la 50% față de cele din 2008. Am avut cea mai mare scădere a prețurilor din Europa. Până și în Grecia scăderea a fost de doar 40%.

Dacă în economie ar fi o singură lege care este 100% adevărată, aceasta este legea cererii și ofertei.

Orice influență pe piața imobiliară din partea statului sau a oricărui participant (bănci, dezvoltatori imobiliari etc), va crea o bulă imobiliară. Prețurile vor crește, dar se vor prăbuși în momentul când acei stimuli vor dispărea.

Programul Prima casă ne este prezentat ca o lege bună, care a ajutat tinerii din România.

Singurii beneficiari ai acestei legi sunt: băncile, dezvoltatorii imobiliari și firmele de construcții. În niciun caz tinerii care au cumpărat case prin acest program.

Programul Prima casă a fost lansat în mai 2009, cu scopul principal de a stopa scăderea prețurilor la case.

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu exista programul Prima casă?

Prețurile caselor ar fi scăzut și mai mult. În perioada iulie 2008 – mai 2009, prețurile caselor au scăzut cu 40%.

Până unde ar fi scăzut? Până la un preț real, determinat de cerere și ofertă. În mai 2016, prețul mediu de vânzare a unui metru pătrat într-un bloc comunist din București, este în jur de 1.000 euro. Prețul mediu de construire a unei locuințe noi este de 500 euro/mp.

Cine ar fi pierdut? Pe lângă clienții care au luat case în perioada de boom, cel mai impactat ar fi fost sectorul bancar.

Cine ar fi câștigat? Scăderea finanțării pentru achizițiile de apartamente ar fi dus la creșterea cererii pentru locuințele de închiriat. Dezvoltatorii imobiliari s-ar fi orientat pentru construirea de ansambluri rezidențiale cu locuințe de închiriat. Aceștia ar fi avut tot interesul să construiască blocuri de calitate și să dezvolte infrastructura, astfel încât să atragă chiriași pe o perioadă mai lungă de timp. Tinerii s-ar fi orientat pentru închirierea de locuințe de calitate (eventual cu opțiunea de cumpărare).

Ce ar fi trebuit să învețe tinerii care au 20 și ceva de ani de la cei care aveau aceeași vârstă în 2008?

Fac parte din generația celor care în anul 2008 aveau între 20 și 30 de ani. Este prima generație din România care și-a cumpărat case cu credite bancare.

În 2008, România părea un El Dorado. Aveam cea mai mare creștere economică din Europa, salariile creșteau anual. Băncile se băteau să ofere credite ipotecare.

Nu conta că nu aveai bani de avans, băncile aveau soluția. Creditul de nevoi personale.

Nu te încadrai cu salariul? Băncile aveau soluția și pentru această problemă. Francii elvețieni.

Adevărul este că generația mea nu a avut habar ce înseamnă să plătești pentru un credit imobiliar. Părinții nu avuseseră niciodată vreun credit bancar pe termen lung, iar băncile nu au avut niciun interes să ne spună că nu este normal să-ți cumperi casă după doi ani de la terminarea facultății.

Prăbușirea pieței imobiliare din anul 2008 a însemnat o lecție dură.

Am înțeles că este anormal să-ți cumperi casă la 20 și ceva de ani, pentru simplul motiv că la această vârstă nu știi ce înseamnă să economisești.

Am înțeles de ce britanicii își cumpără prima casă, în medie, la 37 ani.

Am înțeles de ce băncile din țările occidentale solicită avans de 40% pentru creditele ipotecare.

Aceste țări au un istoric de creditare ipotecară de peste 100 de ani. În acest timp și-au calibrat ofertele de creditare, astfel încât să existe o protecție reciprocă, între client și creditor.

În plus, tinerii din aceste țări au văzut cum părinții lor au plătit lunar rata la bancă, timp de 30 de ani.

Generația din 2008 a plătit un preț scump pentru anomaliile din acea perioadă.

Generația din 2008 a înțeles că o casă cumpărată pe credit nu este un activ, ci este un pasiv (datorie). Datorie care poate să te urmărească mulți ani.

De ce tinerii din 2016 repetă aceleași greșeli ca generația din 2008

Nicio explicație economică nu-i va convinge pe tinerii de astăzi să nu se grăbească cu decizia achiziției unei case.

Suntem o țară în care timp de 70 de ani singurele active pe care le puteai deține erau casă și mașină.

Nu poți să-i explici unui tânăr că este o anomalie să-ți cumperi o casă cu un avans de 2.000 de euro. Nu contează că nu poți să-ți cumperi o mașină, cu acești bani.

Nu poți să-i explici că va plăti pentru casă 30 de ani, aproape întreaga viață activă, și că trebuie întâi să se obișnuiască să economisească.

Nu poți să-l faci să înțeleagă că dobânzile la credite sunt minime în aceste zile, dar acestea vor crește. Nu va înțelege că o creștere cu doar 2 puncte procentuale a dobânzii va duce la creșterea ratei cu 30%.

Din păcate vor afla toate acestea după încă opt ani. Adică în 2024.

Când vor fi iar alegeri parlamentare, salariile bugetarilor vor crește și vom avea iar creștere economică bazată pe consum.

Iar tinerii din 2024 nu vor învăța nimic din greșelile celor care aveau aceeași vârstă în 2016.

sursa:http://republica.ro/