Aroganta bancilor nu este buna, dar nici Legea darii in plata

Eduard Uzunov, Regatta: Daca lovesti in finantarea de la banci distrugi piata rezidentiala. Aroganta bancilor nu este buna, dar nici Legea darii in plata

O lege dura a Darii in plata inseamna sa lovim in finantator, iar intr-o industrie orizontala cum este cea imobiliara – constructorii, dezvoltatorii, finantatorii, consultantii stau toti in acelasi cerc – daca lovesti in finantarea de la banci distrugi piata, pentru ca nu exista alta optiune de finantare, apreciaza Eduard Uzunov, presedintele Regatta Real Estate.

In contextul in care de la inceputul anului pe plan international caderea burselor a generat o degringolada pe piata, iar pretul petrolului a scazut de asemenea, lucruri care se reflecta si in economia locala, legea darii in plata poate provoca un cutremur pe piata imobiliara, considera seful Regatta Real Estate, potrivit unei comunicari de presa.

„Trebuie sa gandim rational si sa vedem ce efect are aceasta lege pe termen mediu si lung. Nici aroganta bancilor nu este buna, dar nici aceasta lege. Banca este motorul pietei imobiliare si al economiei. Ar trebui sa existe si alte surse de finantare, dar in Romania exista numai bancile, deci trebuie sa existe o relatie buna intre piata imobiliara si acestea”, spune Eduard Uzunov.

Managerul Regatta Real Estate apreciaza, miercuri pentru wall-street.ro, ca Legea darii in plata si forma finala pe care o va avea aceasta va influenta puternic piata rezidentiala locala, iar stabilirea unui avans de 30-35% la achizitia unei locuinte noi prin credit ipotecar va avea un impact major in piata de locuinte mass-market.

„Legea Darii in plata va influenta foarte mult programul Prima Casa si planurile foarte multor dezvoltatori care se bazeaza pe acest program. Bancile au o anumita autoritate in piata imobiliara si trebuie sa existe o relatie buna intre banci si jucatorii din piata. Deocamdata dezvoltatorii de proiecte imobiliare sunt in expectativa si nu cumpara terenuri, pentru ca nu pot estima efectele legii. Legea darii in plata poate provoca un cutremur in sistemul bancar si in toata piata imobiliara”, declara Eduard Uzunov.

In opinia sa, daca avansul creste la 30%, putini cumparatori vor putea sa vina la banca cu 15.000- 18.000 euro in loc de 3.000 -5.000 de euro. In ultimii ani s-au dezvoltat mult cartierele de la periferia Capitalei, in zona de vest – Militari Residence, in cea de sud – cartierele din Popesti-Leordeni, in zona de nord aria unde se afla Cosmopolis – acestea sunt tipurile de ansambluri rezidentiale care vor avea de suferit daca se majoreaza avansul la creditele ipotecare.

Pe segmentul proprietatilor premium si de lux, Eduard Uzunov considera ca piata este stabila, si este posibil ca preturile sa creasca usor, cu procente de 1-5%. „O serie de investitori asteapta sa vada cum va evolua piata, insa exista si investitori care achizitioneaza constant terenuri si dezvolta proiecte. Printre cele mai interesante proiecte se numara cele ce urmeaza a fi dezvoltate in zonele Herastrau / Aviatiei si Primaverii / Charles de Gaulle, proiecte aflate in stadiu de constructie sau de autorizatie, dar de care clientii sunt deja interesati”, spune seful Regatta.

Pe segmentul proprietatilor de inchiriat, piata este stabila si este posibil ca nivelul chiriilor sa creasca in 2016. Acest lucru va aparea in contextul in care stocul de proprietati de inchiriat in zonele cele mai cautate din Bucuresti este din ce in ce mai redus. In acelasi timp, in contextul in care se obtin mult mai greu autorizatii de constructie pentru blocuri noi, segmentul de vile cu arhitectura, cumparate si apoi renovate, cunoaste o crestere importanta.

Predictibilitatea generala pentru 2016, inaintata de seful Regatta real Estate, este minima, intrucat piata imobiliara evolueaza in acelasi ritm ca si economia. Situatia instabila a burselor pe de o parte si scaderea dobanzilor din sistemul bancar, pe de alta parte, influenteaza semnificativ piata imobiliara si apetitul de cumparare.

„Putem estima ca pe acest fond se vor face investitii in lucruri care aduc plusvaloare si profit, iar domeniul imobiliar este unul dintre acestea. Romania este geostrategic amplasata senzational si a fost pana acum pe un val de crestere economica: teoretic investitorii straini ar trebui sa se indrepte catre Romania, mai ales ca yield-uri de aici sunt greu de gasit in alte tari din Uniunea Europeana. Aceste yield-uri au fost anul trecut de 7-8% si estimam ca ele vor scadea, datorita cererii pentru produse bune”, spune Eduard Uzunov.

sursa: http://www.wall-street.ro/articol/Real-Estate/194934/eduard-uzunov-aroganta-bancilor-nu-e-buna-dar-nici-legea-darii-in-plata.html#ixzz40cGf3KiU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *