3 piedici în calea vânzării unei case

Faptul că piața merge bine nu (mai) înseamnă că un client va fi dispus să cumpere orice, oricum.

De la începutul acestui an, rezidențialul autohton a trecut printr-o efervescență deosebită. Deși lucrurile s-au mai potolit de la intrarea în vigoare a legii dării în plată, interes pentru achiziții există încă, mai ales pe segmentul locuințelor pretabile pentru credite Prima Casă.

Iata  câteva obstacole ce pot sta în calea tranzacționării proprietății tale, în ciuda contextului favorabil de piață:

casa si chei

1. Prețul prea mare:
Dacă ai o proprietate la vânzare de ceva timp, iar telefoanele se lasă așteptate, primul aspect la care ar trebui să te uiți este nivelul propriilor pretenții financiare – în raport cu zona, caracteristicile imobilului și condițiile oferite. Deși apetitul românilor pentru achiziții și-a revenit semnificativ în ultimii doi ani, puterea de cumpărare a acestora este încă una limitată. Astfel, potrivit unui studiu realizat recent, prețul este în continuare factorul cu cea mai mare greutate în ochii potențialilor clienți fiind luat în calcul de 76,9% dintre aceștia; pe locul al doilea se situează zona (cu o pondere de 53,7%), urmată de confortul imobilului (36,6%), de apropierea de utilități (33,7%) și de vechimea imobilului (21,4%).

2. Fotografiile nereușite (sau inexistente):
Același studiu relevă că mediul online reprezintă cea mai importantă sursă de informare pentru românii interesați de achiziții imobiliare, fiind urmat de recomandările cunoștințelor și prietenilor. Astfel, site-urile de profil reprezintă sursa de informare în care respondenții au cea mai mare încredere (50,5%), pe locul al doilea situându-se recomandările cunoștințelor și prietenilor (44,5%) și agențiile imobiliare (37,7%). Rețelele sociale reprezintă un mediu latent de informare imobiliară, fiind considerate demne de încredere pentru 10,5% dintre potențialii cumpărători. Potrivit datelor RE/MAX Europe, 81% dintre europeni își găsesc locuinţa visată în urma unei căutări realizate online.

3. Starea proastă a proprietății:
Achiziția unei locuințe este o decizie cu puternică încărcătură emoțională, astfel că prima impresie contează foarte mult pentru potențialul cumpărător. Dacă o proprietate nu duce lipsă de vizitatori, însă toți pleacă așa cum au venit, sunt șanse mari ca motivul să țină de casă în sine. Mai ales pentru locuințele vechi, o curățenie și igienizare generale ar trebui să fie reguli de „bun-simț”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *