Raport: Piaţa imobiliară românească, pe trend ascendent!

Raport: Piaţa imobiliară românească, pe trend ascendent!

 

Piaţa imobiliară românească din prima jumătate a anului 2015 se află pe o trend ascendent pe toate sectoarele imobiliare. Cel mai bun semnal al revenirii pieţei imobiliare este dat de interesul manifestat atât de investitorii noi pe piaţa din România, cât şi de revenirea celor care aveau proiecte la noi în ţară şi care, în ultima perioadă, au „hibernat”.

„Ne aşteptăm în perioada următoare la o creştere a stocului de proprietăţi pe toate sectoarele pieţei imobiliare. Este de aşteptat ca trendul pozitiv din prima parte a anului să se continue şi în cea de-a doua, şi în viitorul apropiat, asistând, până la finalul anului în curs şi începutul anului 2016, la finalizarea unor proiecte începute în această perioadă, dar şi la demararea altor proiecte de anvergură, atât la nivelul Capitalei, cât şi în restul ţării. Putem afirma că piaţa imobiliară din ţara noastră şi-a învăţat lecţia şi a trecut pragul maturizării”, se arată într-un raport Darian.

Conform Analizei de piață DARIAN din semestrul întâi din 2015, prețul mediu de tranzacționare a apartamentelor vechi, la nivel național, a fost de 674 €/mp, în uşoară creştere față de ultimele şase luni. La nivelul polilor de dezvoltare s-a înregistrat o stagnare a prețurilor în ultimele şase luni, prețul mediu situându–se la nivelul de 754 €/mp.

La nivelul orașelor mici, nivelul mediu de preţ a fost de la 570 €/mp, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în ultimele şase luni. În marea majoritate a oraşelor, preţurile au înregistrat uşoare aprecieri, fapt care denotă că piaţa imobiliară din România revine încet-încet pe un trend ascendent. Celălalt segment al pieței imobiliare – apartamente şi case nou construite – a înregistrat şi el o uşoară creştere, ceea ce ne face să credem că şi pe acest segment trendul este unul pozitiv.

Acest lucru se poate observa şi din creşterea numărului de autorizaţii de construcţie emise. Conform Institutului Naţional de Statistică, în cursul anului 2014 au fost emise cu 4,8% mai multe autorizaţii de construcţii decât în 2013. Conform aceleiaşi surse, în prima parte a anului 2015 au fost finalizate cu aproape 12% mai multe locuinţe decât în aceeaşi perioadă a anului 2014.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *